Până în 1990, politica şi administraţia locală, cât şi naţională, o făceau minunaţii unici aleşi comunişti. Poporului român îi era din naştere ştanţat pe creier că politrucul era şi conducătorul obştei, atât din cele spuse de propaganda de partid cât şi ca urmare a primei poziţii de pe buletinul de vot. A venit marea măscăreală din decembrie 1989 şi ne-am trezit liberi! Un rahat, dacă îmi permiteţi să ignor cele câteva linguri de lemn primite de la bunica drept îndreptarea înspre bunul simţ. Şi a venit chestia cu multipartitismul. Adică, nişte nenea, mânaţi de sentimente patriotice, s-au grupat în nişte secte autointitulate partide. Cum era o modă cu cititul în vremurile antemăscărite, unii credeau că citind din Europa Liberă trebuiau să fie ţărănişti. Alţii, citind din Vocea Americii, se trezeau liberali. Cei ce rămăseseră cuplaţi la Vocea Rusiei se declarau fesenişti şi, după ce-şi băgaseră bocancii prin nenumăratele cepeuneuri, în frunte cu sărbătoritul nostru de astăzi, tov. Iliescu, ne-au pus pe o traiectorie a umilinţei, degradării şi a lipsei de orice speranţă de mai bine. La mulţi ani, domnule Iliescu! Au venit alegerile. Trecem peste cele cu soarele care răsărea mai ceva ca la butoanele NASA în preajma tov. Iliescu. Asta a fost. Am fost proşti şi manipulaţi dar, am trecut la treabă. Ce poate fi mai frumos, după ani de constrângeri electorale, decât să-ţi alegi liber, conform propriei conştiinţe, primarul comunităţii tale? Ei, şi-aici cred că şi-a băgat dracul coada. Să mă explic. Nu conta că Ionescu s-a dovedit un bun gospodar pe unde a fost. Nu, cât de prost administrator ar fi fost Popescu, el trebuia să fie primar, înaintea lui Ionescu, deoarece partidul din care Popescu făcea parte era pe val şi în inimile electoratului. Inimi învolburate, evident, de o propagandă bine administrată. Propagandă ce continuă şi acum. Ce argument îmi aduce mie partidul lui Georgescu despre candidatul la primărie Iftimescu, în afara apartenenţei la partid? Este el un gospodar? Este el aplecat înspre nevoile urbei? Sau pleacă acest candidat doar acoperit de poalele partidului? Nu cred că mai este vremea primarilor marionetă, scoşi cu sfială din vitrinele de trofee ale partidelor. Avem nevoie de oameni dedicaţi comunităţii, oameni care ştiu de la hârleţ la iphone, care pricep că omul se hrăneşte primordial cu apă şi cu pâine şi apoi, poate cu ceva panseluţe sau străzi suspendate. Dar, avem o mare problemă, care vine de la centru. Banii! Cui dăm noi fonduri pentru dezvoltare, bani din rezerva guvernului, bani pentru investiţii etc. în teritoriu? Primarilor noştri, fireşte! Dacă avem un guvern de porci, primii la fonduri vor fi purceluşii din teritoriu. Dacă avem un guvern de caracatiţe, moluştelor din teritoriu. Dar dacă avem un guvern de hoţi?
Sursa foto: saltmin.com