Dictionarul ne spune ca radioul şi televiziunea publice sunt instituţii media a căror finanţare este susţinută, parţial sau în totalitate, de plătitorii de impozite. Aceşti bani ajung la aceste instituţii prin intermediul administraţiei. Toate instituţiile audiovizuale publice din lume sunt concepute drept instituţii non-profit. Aceasta este una din condiţiile fundamentale care îi asigură libertatea faţă de “sacul cu bani” şi, respectiv, de grupurile de interese politice, în special. În Statele Unite există Independent TV Service, finanţată de către Congresul American, în Anglia există Channel 4 – o televiziune publică manageriată privat, finanţată doar din publicitate. În SUA nu există taxa radio-tv. PBS, postul public american, se finanţează parţial din fonduri publice şi din donaţiile voluntare ale cetăţenilor sau ale marilor fundaţii. Chiar dacă PBS-ul nu este cel mai urmărit canal de televiziune american, în ultimii 10-15 ani a ajuns să fie considerat cel mai credibil! Dacă privim însă la întregul spectru al presei românesti, nu arareori în spatele agendei mediatice se afla mai degraba interese politice şi economice decât cele ale publicului.
Primul canal al Radioului public (SRR) este singurul care acoperă complet întregul teritoriu al României şi este de importanţă strategică, dată fiind transmisia prin relee şi în mai multe lungimi de undă.
În condiţiile în care televiziunile private îşi stabilesc politica editorială în funcţie de interesele patronilor, Televiziunea Publică, la rîndul ei, precum radioul public, este indispensabilă într-un stat democratic, întrucît este un serviciu public de interes general. În ţările cu tradiţie democratică, radioul şi televiziunea de stat sînt cu totul independente din punct de vedere politic, tocmai pentru că sînt plătite, în parte sau total, de către public. Din punctul meu de vedere, cea mai bună televiziune din lume e BBC, televiziunea publică din Marea Britanie. Să suprimi televiziunea publică înseamnă să tai un braţ democraţiei. Să o gestionezi mai bine, e altceva. Actuala situaţie presupune faptul că TVR nu îşi poate indeplini rolul de serviciu public de media în ţară şi, după cum ştim cu toţii, un serviciu public media joaca un rol important in discursul democratic în toate ţările europene şi reflectă maturitatea democraţiei. Editorii se bucură de suficientă independenţă numai atîta timp cît protejează interesele managerilor lor, unii obscuri şi instalaţi în funcţii pe alte criterii decât cele profesionale, şi ale partenerilor acestora. Mai multă audienţă nu înseamnă tabloidizare! Lipsa resurselor financiare pentru jurnalismul de investigaţie însă, reduce sever independenţa posturilor publice. Publicistic vorbind. Administrativ, concursurile pentru ocuparea posturilor cheie sînt, uneori amînate cît de mult posibil, pentru că o persoană cu o poziţie interimară este mai uşor de controlat. Cu toate acestea, simpla înlocuire a conducerii, fără adoptarea unei noi legi privind serviciile publice de radio şi televiziune, nu va aduce îmbunătăţiri majore.
Strada îşi caută vocea, îşi încearcă forţele, caută să recupereze mesajul critic după decenii de somnolenţă. Se părea că a reuşit… Ca în toate comunităţile primitive şi nouă însă, ne place să ne împărţim între „noi” şi „ei”. Ziarişti buni şi ziarişti răi. Manageri buni şi manageri răi. Fideli şi trădători. Lingăi şi intransigenţi. Instituţii pentru care legea e bună şi instituţii pentru care legea e rea. Dreptul la informare nu poate exista în absenţa unor opinii contradictorii. Piaţa informaţiei de interes public de la noi este în criză şi asistăm la o degradare a informaţiilor din spaţiul televizat, anumite posturi care ar fi trebuit să transmită informaţii transformîndu-se în posturi de propagandă. În aceste condiţii, alternativa este televiziunea publică! Din păcate,Televiziunea publică nu a intrat pe frecvenţa unui public care a început să-şi producă singur conţinutul media de care are nevoie. Din dorinţa de a face audienţă şi de a concura cu posturile private, în detrimentul serviciului public, din decizie managerială s-a pus toată publicistica produsă de media publică – mă refer la documentar, reportaj, investigaţii, emisiuni informative – pe plan secundar. Asta e o problemă pentru că publicul te votează pentru content şi nu pentru cum ştii tu să pupi dosul superiorilor pentru obţinerea de buget.
Programele generaliste din prime-time, cu preponderenţă programe de ştiri, mustesc de ceea ce industria a început sa numeasca “non-evenimente”, adica întîmplari care nu au nici o relevanţă pentru un public mai larg, cum ar fi accidente de maşină sau cazuri de violenţă domestică. Orientate spre profit, televiziunile comerciale susţin că, deoarece acest gen de programe se bucură de audienţă mare înseamnă că este cerut de public. Cu toate acestea, serviciul public de radio şi televiziune, a carui misiune este şi de a educa şi informa, nu se deosebeşte de restul peisajului mediatic, nici în ediţiile on-air, dar mai cu seamă în cele on-line. Principalele funcţii ale mediilor publice sînt informarea, educarea şi divertismentul. Dat fiind statutul special şi acoperirea completă a teritoriului, acestora le revine un rol mai important şi responsabilităţi mai mari în societate în comparaţie cu staţiile comericale.
Presa e în mare parte coruptă şi corupţii cumpără ziarişti. Tactica din aceste zile, în iureşul creat de TVR şi Antene, pare să fie ”zăpăciţi-i la maxim”! Nu e normal ca practicarea presei de şantaj să fie considerată libertate de exprimare. Dacă libertatea unuia dintre noi este restrînsă şi atacată, atunci libertăţile tuturor sînt în pericol. Dar, libertatea de exprimare nu poate fi tratată ca un drept limitat la „o anumită parte a presei”. Într-un moment în care pe piaţa media conţinutul editorial este în declin, Televiziunea Publică are o şansă uriaşă să-şi recîştige publicul. Acolo unde se furnizează conţinut de calitate, oamenii vin singuri. Nu e nevoie să fii isteric, să te dai cu bicicleta sau să te lauzi singur ca în anul morţii.
În lumea de azi, profesia de jurnalist a devenit foarte riscantă. Şi nu mă refer doar la corespondenţii de război, ci la orice voce care îndrăzneşte să spună adevărul sau să apeleze la clauza de conştiinţă. Eu cred că este foarte important să avem o Televiziune Publică independentă, puternică, şi în afara oricărui joc politic şi a imixtiunii politice. Avem profesionişti în televiziune capabili să se ocupe ei înşişi de televiziune, nu trebuie să le spună un manager ce au de făcut. Falimentarea Televiziunii Publice şi aducerea ei în blocaj economic a fost dorită. Şi menţinerea ei în această situaţie a fost tot dorită.
Înlocuirea actualilor membri ai CA cu specialişti şi oameni din societatea civilă, despărţirea funcţiei de preşedinte de cea de director general, înfiinţarea unui Consiliu de supraveghere a misiunii publice a televiziunii format din 13 membri din care doar patru din domeniul politicului, durata mandatului preşedintelui, de şase ani, directorul general ales prin licitaţie – pe baza unui proiect managerial, sînt doar cîteva propuneri de reformare a postului public. Preşedintele să se ocupe de strategia instituţiei, iar directorul general de managementul în sine, fiind angajat pe bază de contract de management cu cerinţe de performanţă. Potrivit Legii 41, Preşedintele Consiliului de Administraţie este numit direct de catre Parlament, pentru un mandat de patru ani. Chiar dacă demonstrează că preşedintele este incompetent, sau corupt, Consiliul nu deţine nici o pîrghie legală pentru controlul preşedintelui. Legea lasă întregul control asupra televiziunii sau radioului public în mîna preşedintelui Consilului de Administraţie, care este în acelasi timp şi directorul general al instituţiei.
Lupta împotriva corupţiei cauzează deja perturbări substanţiale. În pofida Statutului Jurnalistului din cele două instituţii publice şi a contractelor colective de muncă care garantează drepturile angajaţilor, profesionişti respectaţi au fost eliminaţi pentru ca au refuzat să cedeze presiunilor de tot felul la care au fost supuşi în interior. Atmosfera s-a deteriorat grav. Acest mediu degradat, caracterizat de suspiciune, tensiuni şi teamă este una dintre “realizările” actualei conduceri.
Pentru că sîntem în mijlocul unei imense bătălii politice trebuie să existe surse media care să monitorizeze şi „partea bună” a României. Din păcate, avem criză financiară, datorii istorice, presiuni politice şi un apetit crescut al politicienilor pentru controlul editorial – cu toate acestea se confruntă Televiziunea Publică. Într-o piaţă media politizată şi sufocată de tot mai multe derapaje, TVR are şansa şi obligaţia să recîştige publicul prin echidistanţă şi neutralitate faţă de politic. Pentru asta, însă, este nevoie de schimbarea legii de organizare şi funcţionare şi de o finanţare corespunzătoare. Pîrghii care ar putea garanta asigurarea independenţei politice şi a autonomiei editoriale. Implementarea unui sistem media adecvat, cu un radiodifuzor public independent, care să se ghideze după valorile privind independenţa editorială, să furnizeze programe excelente, reflectînd diversitatea culturală şi contribuind la buna funcţionare a democraţiei, şi care să aibă angajaţi competenţi în pozitii cheie, este indispensabilă.
În aceste vremuri atît de tulburi, cînd copiii creştini sînt arşi de vii şi adolescenţii decapitaţi pentru că ascultă muzică pop, cînd noii barbari şi-au propus să nimicească Europa cruciaţilor, cred că trebuie să deschidem larg ochii şi să privim realitatea dincolo de ecranele media private care ne dictează cu atîta şiretenie agenda zilei. În condiţiile în care televiziunea publică nu mai are nimic de pierdut, are bani puţini, are resurse relativ puţine şi datorii foarte mari, societatea civilă ar trebui să revendice unul dintre canalele falimentare ale instituţiei şi să aducă conţinut propriu, să creeze o piaţă a producţiilor independente, astfel încât televiziunea publică să fie readusă în serviciul public.
