LOVITURĂ DE STAT este expresia auzită, zilele acestea, pe holurile Puterii şi în budoarele opoziţiei. O expresie “consacrată” în 2013, atunci cînd Traian Băsescu, Monika Macovei şi Mihail Neamţu apăreau, pe rând, cu lumânarea democraţiei în mână, pe geamul de la baie! De fapt, era zvâcnetul unor mediocrii ce ştiau că vor fi înlocuiţi cu alţii, mai plagiatori, mai fomişti, mai parveniţi (N.B. – pentru cei care au luat bacalaureatul cu 5 la limba română, conform DEX, a parveni – A ajunge, fără merite deosebite, prin mijloace neoneste sau printr-un concurs favorabil de împrejurări, la o bună situație materială, politică sau socială; a pătrunde într-o pătură socială înaltă;)!
Ce-şi dispute, în ultimii ani, cele două grupări de parveniţi transpartinici? O analiză crudă a României anului 2013, cu subiect şi predicat, de cele mai multe ori, sau cu răspunsuri directe sugerate, o regăsiţi în ENCICLOPEDIA POLITICĂ ŞI MILITARĂ “Lumea 2013”, apărută la Editura RAO, sub egida ACADEMIEI DE ŞTIINŢĂ din România, SECŢIA DE ŞTIINŢE MILITARE, sub coordonarea Generalului Dr. Teodor Frunzeti şi Dr. Vladimir Zodian. Ea este cu atât mai valoroasă cu cât analiza este trecută prin prisma SIGURANŢEI NAŢIONALE!
“Lumea 2013” pune afirmaţiile mele în context economic şi de analiză geo-strategică globală. Locul României pe harta Europei este sugerat chiar de la pag.7: “… statele puternice (Germania n.a.) au transformat statele mai slabe (România n.a.) în structuri “total dependente”, lipsite de instituţii financiare naţionale reale şi de strategii economico-sociale autonome. Se adaugă şi capacităţile mediocre de guvernare şi administrare în astfel de state, inclusiv România”, se spune cu subiect şi predicat! Dr. Teodor Frunzeti şi Sebastian Oprescu, afirmă, în capitolul “Epoca marilor puteri”, la pag. 15, că în timp ce România adoptă orbeşte “religia” neintervenţionismului în economie, “Marile puteri intervin direct şi indirect, inclusiv prin mijloace militare, în obţinerea de către corporaţii a accesului la resursele financiare, naturale şi la pieţe… Legislaţiile naţionale şi regionale (…) sunt rezultatele acţiunii statelor în sprijinul corporaţiilor. “retragerea statului din economie” nu este decît o lozincă sau o strategie de separare a corporaţiilor din ţările mici şi mijlocii de statele proprii şi de trecerea lor sub controlul multinaţionalelor”. Adică, nu e întâmplător ce s-a întâmplat cu petrolul, gazul, petro-chimia, instalaţiile hidro, sau resursele naturale din România!
Şi pentru că veni vorba despre resursele naturale, care stabilesc fundamentele strategice ale activităţilor economice, generalul Frunzeti spune că “controlul lor este esenţial pentru state” în condiţiile intensificării “fără precedent” a competiţiei pentru resurse naturale şi oferă o listă a “materiilor prime strategice”: cupru, metale rare, uraniu, aur etc, adică exact resursele de care România şi-a bătut joc în ultimii ani, sub bagheta corporaţiilor şi a organismelor multinaţionale. România, ca “stat gazdă”, joacă după reguli impuse! “Dacă statul gazdă are o bună guvernare, poate impune corporaţiei reguli de funcţionre, dacă statul este corupt, slab dezvoltat… corporaţia impune regulile cointeresând elitele locale”.
Şi tot analiştii militari spun că: “rata dobînzii bancare zero, combinată cu diminuarea drastică a deficitelor publice şi cu tăierea cheltuielilor publice formează un mix al dezastrului economic. Cererea este pârghia esenţială a reducerii şomajului”. Ba mai mult, “Guvernele principalelor puteri stimulează şi coordonează educaţia, învăţămîntul, cercetarea ştiinţifică fundamentală şi aplicată. Acumularea de capital uman, de capital de cunoştinţe, de cunoştinţe avansate sunt condiţii obligatorii ale oricărei performanţe social-economice contemporane… România aproape că nu se preocupă de aceste tendinţe regionale şi globale, poate din cauza unei clase politico-economice mediocre”.
Din punctul de vedere al politicii externe, România a cunoscut UN DEZASTRU în ultimii ani, preşedintele şi miniştrii de externe scoţând, practic, ţara noastră de pe harta internaţională. Într-un stat nemodernizat, fanariot şi feudal, perceput ca o gubernie de către UE, oficialii europeni au intervenit direct în procesul de demitere al preşedintelui Băsescu, din iulie 2012. O politică externă la nivel de amatori a făcut ca România “să fie surprinsă” de evoluţiile politice din Georgia, ţările arabe sau politica energetică a Rusiei. Deşi se declară “apropiată” de politica populară a Germaniei, Bucureştiul NU A ÎNŢELES că în Europa “funcţionează o cooperare economică germano-rusă de care micile state trebuie să ia act”, şi nici că “Germania a promovat un parteneriat extins” cu R.P. Chineză, în care diplomaţii români “nu s-au remarcat” prin relaţii cu Beijingul. Concluzia ZDROBITOARE faţă de politica externă a României este trasă de Dr.V. Zodian şi Sebastian Oprescu, în capitolul “Uniunea Europeană la momentul adevărului”, pag. 190: “Politica externă a României din anii 2011-2012 reflectă o diminuare îngrijorătoare a resurselor sale de cadre, idei sau materiale şi o anumită capacitate mediocră de a se adapta la evoluţiile internaţionale majore. Spre deosebire de alte state, nu credem că diplomaţii români au ca misiuni principale atragerea de afaceri şi capital în ţară şi promovarea intereselor sale comerciale în exterior”.
Extindeţi această concluzie la TOATE SECTOARELE şi veţi înţelege de ce avem nevoie urgentă de o nouă clasă politică, ALTA decît cea mediocră de astăzi care ne guvernează! A mediocrilor eşuaţi, obraznici, cu şcoala vieţii şi care încearcă un transfer de personalitate, credibilitate şi prestigiu de la instituţiile în fruntea cărora au fost proţăpiţi transpartinic!
Sursa foto:pinterest.com
