Încă o sută de ucemerişti îşi iau adio de la locurile de muncă. Fără salarii compensatorii, ofrandă pe altarul incompetenţei economice a păstorilor politico-administrativi din ultimii ani. Poate, vor veni unii şi mă vor mustra, că tot o ţin una şi bună înjurându-i pe gogomanii ce se ţin ca râia de funcţiile din care ne fac viaţa un calvar. Nu ştiu ce exemple să vă mai dau pentru a vedea în ce hal de promiscuitate, mai ales morală, am ajuns. Un anonim fabricant de pâine s-a ales parlamentar. Vine şi declară la o emisiune tv în direct că scăderea TVA la produsele de panificaţie este o frecţie la un picior de lemn! De ce? Pentru că peste 90 la sută din circuitul comercial al produselor se face la negru. Adică, scazi o taxă care nu se plătea veci. Aşadar, parlamentarul, trimis să facă legi, recunoaşte invaliditatea acestora! Postacii partidelor îşi fac treaba cu preaplină devotaţiune. Unul spune despre un altul, coleg de partid, că este persecutat politic şi destrăbălata mână a DNA musai trebuie amputată. Alături de împuţiţii de la SRI care, nu au altă treabă decât să le asculte telefoanele imaculaţilor ce negociază cu nesimţire şpăgi de milioane de euro. Adică, nene, noi, politicienii votaţi de voi, tâmpiţii ce vă numiţi generic electorat, nu mai avem voie să ne procurăm fără deranj peşcheşul care se ştie, vine chiar de pe vremea fanarioţilor? Aşa o mare lipsă de respect faţă de istoria ţărişoarei? Dacă le-o aduci aminte pe aia cu Brâncoveanu, sar ca titirezii şi înjură DNA-ul de poliţie politică! Nişte jeguri imorale, cinice, puse pe căpătuială. Pe câte unul îl mai iau organele. Pe alţii, dracul, că nu cred că D-zeu a ajuns frate cu patriarhul. Am început cu Reşiţa, termin cu municipiul reşedinţă de judeţ. Anost, cu gropi, fără utilităţi în cartierele mai departe de câţiva kilometri de centru, praf sau noroi pe „şosele”, în funcţie de anotimpuri. Nu sunt bani, nu sunt proiecte, nu avem acces la finanţări. Nu avem (aveţi) minte, domnilor! Cetăţeni, pentru că ne este greu să ne revoltăm. Aleşi, pentru că dormiţi ca ăla pe coadă şi vă treziţi doar la o şedinţă de concesionare, închiriere sau cumpărare. Apropos, nu e păcat de ditamai terenul de la CET? Cine are, cine n-are, cine bagă-n buzunare?
Sursa foto:panoramio.com