11 octombrie, zi mare pentru PSD. Autodeclaratul cel mai mare partid politic românesc va organiza un congres în care îşi va alege noul lider. Ultimul plecat din funcţie, plagiator de doctorat şi trimis în judecată. Teoretic, unicul candidat, condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu suspendare. Astăzi a obţinut o amânare la ICCJ, până după congres. Una e să condamni un candidat, alta e să condamni ditamai şeful de partid. Primarul Bucureştiului, prin spitale, având timp ca arestat să-şi caute de sănătate. Am vorbit până acum, de Victor Ponta, fost preşedinte al PSD şi încă premier, de Liviu Dragnea şi Sorin Oprescu. Cei actuali, cum s-ar spune şi, important, încă nedeclaraţi oficial şi legal infractori. Ne aducem aminte de un alt şef al partidului, de asemenea şi premier, Adrian Năstase. Domnia Sa a fost declarat oficial şi legal infractor, plătind cu închisoarea. Problema nu este de a arăta eu cât de infractoare este conducerea acestui partid. Sunt indivizi şi din alte partide care au dat cu subsemnatul. Dar, parcă nu premieri şi şefi de partid. Pardon, Voiculescu, aliatul PSD. Dar, ceea ce este de neînchipuit pentru un neica nimeni, cetăţean plătitor de impozite, este cum dracului, vii tu, partid la putere, să-ţi propui şi, aproape sigur să-ţi şi alegi ca şef, un individ condamnat penal. Că mai are o şansă de atac, e o simplă gogoriţă. Este pătat, domnilor pesedişti. Renunţaţi la garda penală, mai citiţi şi voi Constituţia, Biblia, coborâţi cu picioarele pe pământ. Mulţi dintre dumneavoastră, membrii de rând, simpatizanţi, sunteţi la mila copiilor sau a lui Dumnezeu când vine vorba de plata căldurii, a hranei, a medicamentelor etc. dar, îi iubiţi pe cei ce se dau cu social-democraţia prin iahturile ascunse în porturile lumii. Treziţi-vă dumneavoastră şi trageţi-i apoi pe ei de urechi. Ruşine nu le poate fi dar, frică de trezirea dumneavoastră, cu siguranţă. Ar mai fi ceva de spus. Liviu Dragnea vrea ca oameni ca dumnealui să nu mai poată fi atinşi nici măcar cu-o floare, mă rog, vorbă, conform unui proiect de lege propus chiar de el. Alt coleg doreşte ca ICCJ să dea doar soluţii de achitare în procesele ce le judecă. Doar încercări de acoperire a infractorilor. Nimic pentru accelerarea confiscării averilor infractorilor dovediţi, nimic despre o lege de justificare a averilor nesimţite, nimic despre profunda nevoie de deparazitare a clasei politice. Astăzi a fost despre PSD că are congres de alegeri şi vor un condamnat în primă instanţă, preşedinte. De fapt, este vorba despre aproape toată clasa politică românească aflată la butoane în ultimul sfert de secol. Oameni (?), nu români, care au făcut de petrecanie României.