De o mie de ani, unitatea spirituală a Europei a fost sfărâmată. Cea mai mare parte a Răsăritului, precum şi Peninsula Balcanică, au păstrat credinţa ortodoxă, cu excepţia regiunilor sau mediilor sociale în care influenţa curentelor de gândire de origine occidentală a fost preponderentă. Dimpotrivă, partea occidentală a continentului, în cea mai mare parte romano-catolică din secolul al XI-lea până în secolul al XVI-lea, a cunoscut noi sfâşieri spirituale în secolele al XVI-lea si al XVII-lea datorită Reformei protestante, iar începând cu secolul al XVIII-lea, ca urmare a Filosofiei Luminilor, Revoluţiei franceze şi curentelor de idei născute din ele, o parte din ce în ce mai mare a societăţii europene s-a îndepărtat de la tradiţia creştină. În decursul ultimului mileniu “polul ortodoxiei” s-a mutat doar de două ori. Prima oară a migrat de la Constantinopol spre Atena, odată cu puternica influenţă mondială a călugărilor eleni. A doua deplasare s-a produs în prima jumătate a secolului al-VI-lea, când “polul” s-a mutat în Rusia. În ultimele două secole, influenţa rusă s-a simțit puternic pentru întreaga comunitate Ortodoxă, iar în plan politic aceasta a căpătat dimensiuni planetare. Astăzi, această influenţă se simte în interiorul sfîşiat al Levantului, dar şi în interiorul civilizaţiei inspirată din Evanghelia lui Hristos, iar nevoia de unitate creştină se citeşte într-o cheie politică.
Întâlnirea istorică din Cuba, într-un salon al Aeroportului José Marti din Havana, dintre Papa Francisc şi Patriarhul Kirill exprimă mult despre modul în care Dumnezeu lucrează în istorie, a declarat consilierul misionar-pastoral şi de imagine al Mitropoliei Ardealului, preotul Constantin Necula. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, Francisc Doboş, consideră că îmbrăţişarea dintre Papa Francisc şi Patriarhul Kirill reprezintă un gest profetic, un gest de apropiere între creştini, într-o lume atât de divizată. Această îmbrăţişare m-a dus cu gândul la cei aproape 1.000 de ani de istorie divizată a creştinismului… Este un gest profetic care ne cheamă în acest momente critice pentru omenire, în acest al treilea război mondial divizat pe fragmente, aşa cum îl numea Papa Francisc, ne cheamă la unitate în Christos, ţinând cont de toate diviziunile, de toate rănile trecutului şi de toate provocările pe care acest gest, de fraternitate aş îndrăzni să spun, ni-l aduce în faţa ochilor”, a spus oficialul romano-catolic.
Întâlnirea istorică, pe aeroportul din Havana, între Papa Francisc şi Patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse este prima întrevedere la acest nivel între cele două Biserici, Catolică şi Ortodoxă Rusă. Este un mare eveniment în plan religios, care are însă şi numeroase aspecte politice, şi survine la câţiva ani de la întâlnirea eminamente istorică, în 1999, dintre Papa Ioan Paul al II-lea, sfânt astăzi, şi Patriarhul Teoctist! A fost chiar prima vizită de la Marea Schismă, din anul 1054, a unui papă într-o ţară ortodoxă, la invitaţia patriarhului ortodox. Mai înainte, avuseseră loc deja întîlniri între papă şi patriarhii ortodocşi, de exemplu la Vatican, dar o vizită într-o ţară ortodoxă nu se petrecuse încă. Cel mai sfânt dintre Papi, deşi a fost polonez, rădăcinile sale se trag cel mai probabil din Valahia, lucru confirmat chiar de numele Wojtyła, precum şi de locul de origine al strămoşilor săi, care locuiau în satul fondat de coloniştii valahi. În timpul Sfîntei Liturghii celebrate în ziua de duminică, 9 mai 1999, în Piaţa Unirii din Bucureşti de către Patriarhul Teoctist şi de toţi membrii Sfântului Sinod al Biserici Ortodoxe Române, papa şi patriarhul au dat mai multe semne clare de unitate a bisericii. Printre acestea, merită amintită dăruirea reciprocă de potire, iar patriarhul i-a pus personal la gât papei un cadou unic: Crucea Patriarhală!
Paşi pentru unificarea celor două biserici surori s-au mai făcut. În 1965, la 7 decembrie, a avut loc întâlnirea istorică dintre Papa Paul VI şi Patriarhul Athenagoras al Constantinopolului, eveniment marcat de anularea reciproca a anatemelor (afuriseniile) care au dus în 1054 la despărţirea în doua a Bisericii creştine, cunoscute ulterior sub numele de Biserica Catolică, pentru cea din Apus, şi Ortodoxă, pentru cea din Răsărit.
Revenind la întâlnirea între Papa Francisc şi Patriarhul Kirill, în ultimii ani, speculaţiile referitoare la o asemenea întrevedere presupuneau că aceasta ar fi urmat să se desfăşoare la Minsk, în Belarus, sau în capitala Austriei. Dar oricare punct din Europa s-ar fi ales, nu ar fi fost lipsit de vreo legătură cu divizarea creştinismului între Occident şi Orient. De aceea, ”Havana este locul ideal”, potrivit preşedintelui Societăţii de Studiere a Creştinismului Oriental, istoricul Karl Pinggera. Cuba are un regim laic, cu o anumită afinitate pentru Moscova şi care, totodată, s-a distanţat de Occident, a explicat el.
Pe de altă parte, în iunie va avea loc în insula Creta, din Grecia, Consiliul Pan-ortodox între bisericile ortodoxe autocefale. Reuniunea va fi condusă de Patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu, considerat de ceilalţi drept ”primus inter pares” şi cel care a menţinut comunicarea cu Biserica Catolică. Biserica Ortodoxă Rusă, cea mai mare ca număr de credincioşi dintre Bisericile ortodoxe, nu este mulţumită de ideea ca Patriarhul Bartolomeu să discute cu Vaticanul în numele tuturor ortodocşilor. Acest lucru se explică prin aceea că nici dialogul dintre patriarhul ecumenic şi cel ortodox rus nu este lipsit de asperităţi – unele istorice, din perioada fostului regim comunist, şi altele mai recente,generate de conflictul din Ucraina. Iată că, după întâlnirea cu Papa Francisc, patriarhul Kirill va putea merge la consiliul din Creta ca un învingător într-o nouă eră a creştinismului.
Încă de anul trecut, Papa Francisc cerea, aproape imperativ, Unificarea celor două biserici, în timp ce în subteran negocierile se poartă deja!, şi, pentru început unificarea datei Paştelui. În plină ascensiune a islamismului, când sute de mii de musulmani au invadat Europa, Arhiepiscopul de Canterbury, liderul Bisericii Anglicane, a declarat că poartă discuţii cu Papa Francisc şi Patriarhul Tawadros al II-lea, care conduce Biserica Ortodoxă Coptă din Alexandria, pentru ca Paştele să fie sărbătorit în aceeaşi zi a fiecărui an, punând astfel capăt uneia dintre cele mai mari dispute dintre confesiunile creştine. În luna aprilie 2015, Papa Tawadros al II-lea al Bisericii Copte a Alexandriei i-a propus Papei Francisc stabilirea unei date comune a Paştelui pentru toate Bisericile creştine, susţinînd că aceasta este o urgenţă, în special pentru comunităţile creştine din nordul Africii şi Orientul Mijlociu, care, datorită multiconfesionalităţii locului, sărbătoresc Paştele la date diferite. Data Paştelui Ortodox se sărbătoreşte în toată Ortodoxia după vechiul calendarul iulian, chiar şi pentru Patriarhiile care au în uz calendarul gregorian, în scopul păstrării unităţii liturgice a Ortodoxiei. „Biserica Catolică este dispusă să renunţe la data determinată pentru Duminica Paştelui, adică în prima Lună plină după echinocţiul de primăvară”, a declarat Papa Francisc în aprilie 2014!, sugerând a doua duminică a lunii aprilie pentru Paştele comun. Constatând că fenomenul de Lună Plină se produce tot mai târziu în timpul anului, suveranul Pontif a făcut şi o glumă: „În 60 de ani riscăm să sărbătorim Paştele în luna august”. Modul de calculare a datei Paştelui a fost stabilit în anul 325, de conciliul de la Niceea, condus de împăratul Constantin cel Mare. Însă bisericile, cea catolică şi cea ortodoxă, interpretează diferit regulile şi, de aceea, datele la care se stabileşte sărbătoarea diferă de cele mai multe ori.
Întâlnirea între cei doi înalţi prelaţi s-a încheieiat cu semnarea unei declaraţii comune ce va avea importanţă la reuniunea cretană. Principalele puncte ale declaraţiei comune semnate de Papa Francisc şi de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, la finalul primei întîlniri între liderii celor mai mari confesiuni creştine după aproape o mie de ani, se referă la Unitatea creştinilor, astăzi, într-o perioadă de dispută ideologică şi militară pe pământul Levantului, dar transmite şi mesaje clare, politice, Uniunii Europene.
Suntem divizaţi de rănile provocate de conflicte dintr-un trecut îndepărtat sau recent, de divergenţe, moştenite de la strămoşii noştri, în înţelegerea şi explicarea credinţei noastre în Dumnezeu.
– Deplângem pierderea unităţii, consecinţă a slăbiciunii umane şi a păcatului (…) Conştienţi că rămân numeroase obstacole de depăşit, sperăm ca întîlnirea noastră să contribuie la restabilirea acestei unităţi dorite de Dumnezeu, pentru care s-a rugat Iisus Hristos.
– Nu suntem concurenţi, ci fraţi: de la această concepţie trebuie să purceadă toate acţiunile noastre unul faţă de celălalt şi faţă de restul lumii exterioare.
– Privirea noastră se îndreaptă spre toate regiunile lumii unde creştinii sunt supuşi persecuţiilor. În numeroase ţări din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord, fraţii şi surorile noastre întru Hristos sînt exterminaţi în familii, oraşe şi sate întregi. Bisericile lor sunt distruse şi jefuite în mod barbar, obiectelor lor sfinte sunt profanate, monumentele lor, distruse.
– În Syria, Iraq şi în alte ţări din Orientul Mijlociu, observăm cu durere exodul masiv al creştinilor de pe pământul de unde a început să se răspândească credinţa noastră şi unde au trăit din vremea apostolilor împreună cu alte comunităţi religioase.
Mesajul desprins face apel şi la protejarea palestinienilor creştini împotriva persecuţiei politice israeliene.
– Lansăm un apel comunităţii internaţionale la acţiuni urgente pentru a împiedica izgonirea creştinilor din Orientul Mijlociu.
– Încercările de justificare a acţiunilor criminale prin sloganuri religioase sînt absolut inacceptabile. Nici o crimă nu poate fi comisă în numele Domnului.
– Rămînând deschişi la contribuţia altor religii la civilizaţia noastră, suntem convinşi că Europa trebuie să rămână fidelă rădăcinilor sale creştine.
– Îndemnăm creştinii europeni din Răsărit şi Occident să se unească pentru a mărturisi împreună pe Hristos şi Evanghelia, pentru ca Europa să îşi păstreze sufletul său format în două mii de ani de tradiţie creştină.
Este mai mult decît evident apelul la moderaţie în ceea ce priveşte imigraţia musulmană, dar şi a negocierilor Turciei de aderare la Uniunea Europeană. În noua Constituţie Europeană, cancelarul german, Angela Merkel, a refuzat textul ce făcea referinţă la Creştinismul Europei!
– Privirea noastră se îndreaptă spre persoanele care se află în pericol, care trăiesc în condiţii de nevoie extremă şi de sărăcie, în timp ce sporesc bogăţiile materiale ale omenirii.
– Nu putem rămîne indiferenţi la soarta milioanelor de migranţi şi de refugiaţi care bat la poarta ţărilor bogate.
– Suntem îngrijoraţi de criza familiei în mai multe ţări.
– Căsătoria este o şcoală de dragoste şi fidelitate. Ne exprimăm regretul că alte forme de coabitare sunt în prezent puse pe acelaşi plan cu această uniune.
Acest mesaj este transmis tot politicilor europene care forţează, practic, statele să accepte căsătoriile homosexuale.
Bisericile Catolică şi Ortodoxă s-au separat în 1054, când Papa Leon al IX-lea şi Patriarhul Mihail I Celularie al Constantinopolului şi-au aruncat reciproc anatema. Printre diferenţele care divizează cele două blocuri creştine se află celebrul Filioque (Catolicii susţin că Duhul Sfânt din Sfînta Treime purcede din Tatăl şi din Fiul, în vreme ce Ortodocşii cred că acesta purcede doar din Tatăl), sau Primatul Papei (întâietatea, infailibilitatea şi superioritatea faţă de ceilalţi episcopi). Spre deosebire de Papa, Patriarhul Constantinopolului nu are putere reală asupra lumii ortodoxe, el având doar un rang onorific. Bisericile ortodoxe sînt autocefale, ele nu se subordonează unui Primat din afara ţării.
Unitatea celor două biserici surori reprezintă, cu adevărat Lucrarea politică a Mileniului III, singurul proiect viabil de reformare a unei clase politice europene devenită anomică şi autistă. Până atunci, însă, să ne amintim de un eseu mai vechi, Oboseala şi dragostea, fără trimitere directă la întâlnirea de la Havana, în care, pe un ton deopotrivă serios şi ironic, Părintele ieromonah Savatie Baştovoi face câteva observaţii: “Nu este adevărat că între ortodocşi şi romano-catolici există numai neînţelegeri. Cel puţin, există un amănunt simpatic, pentru care aceştia ar fi gata să se unească. Ortodocşilor le place la romano-catolici faptul că aceştia la slujbă stau pe scaun, iar preoţii romano-catolici îi invidiază pe cei ortodocşi pentru că aceştia au voie să se căsătorească. Şi asta durează de multă vreme”.
Sursa foto; elcorreo-com
