România, supranumită ţara lui breaking-news, din cauza poate şi a apetenţei exagerate a mass-media bucureştene de a afişa în acest mod orice fâsâială pretins jurnalistică, devine ţara lui aressted-news! Arestările, care mai de care mai sonore, curg pe bandă rulantă şi există temeiuri să credem că acestea sunt doar tentaculele unei caracatiţe economico-politico-financiare care a cuprins această ţară şi o apasă tot mai tare. Sau, dacă vreţi, vârful unui iceberg, cu infinit de mari proporţii. Dincolo de justiţie sau telejustiţie, iată că autorităţile iau la puricat afaceri oneroase, inginerii finaciare remarcabile, până la urmă, prin inventivitatea lor, demnă, desigur, de o altă cauză, mult mai bună. Unele inginerii, însă, n-ar fi fost posibile, dacă am fi avut un stat ferm, un stat care să nu-şi fi bătut joc de propria industrie şi economie. Un stat care n-ar fi promovat politicieni corupţi ce şi-au dat mâna cu firme fantomă care au făcut privatizări de-ţi stă mintea în loc. Probabil, România este cea mai neglijentă ţară, din acest punct de vedere şi, desigur, din multe altele. Sau poate nu neglijentă, ci guvernată (de-a lungul timpului) de tot felul de şpăgari şi de politici criminale din punct de vedere economic. .
Caraş-Severinul e martorul şi el unor arestări, să le spunem de răsunet. Era să zic zguduit, dar, până la urmă, de ce l-ar zgudui pe omul de rând aceste evenimente? Poate doar în virtutea unei palide speranţe că lucrurile se vor înscrie, odată şi odată, pe un făgaş normal. De câte arestări mai este însă nevoie, pentru asta? Şi, mai important, cine recuperează prejudiciile imense create?
Adrian Chebuţiu, Adrian Preda şi Lăcrimioara Chebuţiu sunt implicaţi într-un imens scandal de delapidare, o poveste cu know-how, informatică, licenţe de cercetare, modele de fabricaţie, pe care ar fi obţinut bani grei pentru firma personală. În timp ce cercetările din dosarul Said Baklini, unde sunt implicaţi Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda, foşti conducători ai UCMR SA – Inet Group, sunt încă în curs, cei doi fiind eliberaţi condiţionat, procurorii au deschis un amplu front de cercetări asupra Hydro Engeneering SA, societate creată de Chebuţiu, care ar fi devalizat cu aproape 78 de milioane de lei UCMR SA. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraş-Severin, împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin susţin că au destructurat activitatea acestui grup considerat infracţional, organizat, specializat în infracţiuni de delapidare. Procurorii au început urmărirea împotriva inculpaţilor Chebuţiu Adrian, Preda Coriolan Adrian şi Chebuţiu Lăcrimioara sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi delapidare în formă continuată. De asemenea a fost începută urmărirea penală faţă de S.C. Hydro Engeneering S.A.. Iată şi un fragment dintr-un mai amplu rechizitoriu al cauzei:
“În cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au constituit un grup infracţional organizat în scopul delapidării S.C. UC.M.R. S.A prin însuşirea în interesul S.C. Hydro Engeneering S.A. (unde singurele acţionare erau AC MANAGEMENT S.R.L. şi ICE INTERNATIONAL CONSULTING ENGINEERING ELVETIA, societăţi unde Chebuţiu Adrian si Chebuţiu Lăcrimioara aveau interese directe) a know-how-ului, constând în tehnologii, documente, schiţe, manuale, desene industriale a căror valoare economică depăşeşte 17 milioane de euro, susţin procurorii în rechizitoriul remis presei. În realizarea acestui scop au fost parcurse mai multe etape: prima etapă a constat în înfiinţarea S.C. Hydro Engeneering S.A. Iniţiativa înfiinţării acestei societăţi a aparţinut inculpatului Chebuţiu Adrian. Motivul infiinţării SC Hydro Engeneering SA era acela al accesării unor finanţări de la Uniunea Europeană, prin diverse programe in parteneriat cu Ministerul Economiei şi Comertului, dedicate Institutelor de Cercetare si Proiectare. S-a propus, votat şi aprobat înfiinţarea SC Hydro Engeneering SA, doar in situaţia in care SC UCM Reşiţa SA urma să deţină pachetul majoritar de acţiuni. În paralel, inculpatul Chebuţíu Adrian a emis o hotărâre necunoscută de membrii consiliului de administraţie, prin care UCM Reşiţa SA, care deţinea know-how-ul în domeniul de cercetare si dezvoltare, se obliga ca după înfiinţarea noii societăţi să transmita know-how-ul, prin punerea la dispoziţie de tehnologii, documente, schiţe, manuale etc şi personal tehnic specializat. A doua etapă în realizarea acestui plan a constat în scoaterea totală a SC UCM REŞIŢA SA din structura acţionariatului de la SC Hydro Engeenering SA şi rămânerea în structura acestuia doar a societăţilor în care avea interes inculpatul Chebuţiu Adrian. Astfel, în data de 28.05.2007, a avut loc o şedinţă a Consiliului de Administraţie din SC UCMR SA, prezidată de Chebuţiu Adrian, în calitate de preşedinte şi cu Ştefanică Lăcrimioara in calitate de secretar. Cu acea ocazie a fost aprobată cesionarea acţiunilor deţinute la SC Hydro Engineering SA către Ice International Consulting Engineering şi retragerea SC UCMR SA din acţionariat, cu renunţarea la orice pretenţie, de orice natură, faţă de SC Hydro Engineering SA. Procesul verbal de şedinţă a fost semnat doar de cei doi, fără a fi semnat de încă un membru al Consiliului de Administraţie, iar pentru a duce la indeplinire aceste aspecte a fost imputernicit Chebuţiu Adrian. În urma acestei şedinţe a fost emisă o hotărâre prin care s-au cesionat acţiunile deţinute de SC UCM Resita SA la SC Hydro Engineering SA către Ice International Consulting Engineering si retragerea SC UCMR SA din acţionariat cu renunţarea la orice pretenţie, de orice natura fata de SC Hydro Engineering SA.
Ultima etapă a constat în desfăşurarea de către cei trei inculpaţi a unor acţiuni care demonstrează însuşirea ilegală a know-howului aparţinând SC UCM REŞIŢA SA în favoarea SC Hydro Engineering SA. Astfel imediat după ce SC UCM REŞIŢA SA a fost retrasă din structura SC Hydro Engineering SA, respectiv în data de 29.05.2007, Chebuţiu Adrian în calitate de preşedinte CA şi director general la SC UCM REŞIŢA SA a încheiat şi semnat un contract cadru de prestări servicii prin care a angajat SC UCM REŞIŢA SA la plata unor servicii prestate de SC Hydro Engineering SA în legătură cu know-how-ul însuşit ilegal. În acest contract era stipulată clauza prin care dreptul de autor asupra serviciilor care fac obiectul prezentului contract (know – how) aparţin executantului, respectiv SC Hydro Engineering SA. Chebuţiu Adrian, deşi era la momentul respectiv preşedinte CA şi director general la SC UCM REŞIŢA SA, a acceptat această clauză acţionând în detrimentul societăţii pe care o reprezenta. De asemenea, există suspiciuni că inculpaţii, în acelaşi mod au semnat şi alte contracte/acte adiţionale. Se reţine că SC Hydro Engeenering SA a emis facturi şi a încasat în intervalul 28.05.2007 – 28.11.2013 suma de 47.862.851,68 lei. De asemenea, după scoaterea SA UCM REŞIŢA SA din acţionariatul SC Hydro Engineering SA, au fost evaluate un număr de 92 modele industriale, din arhiva Compartimentului de Cercetare, dintre care doar şapte au fost create după înfiinţarea acestei societăţii, restul fiind create anterior, precum si mai multe licenţe de calculator si programe, la valoarea de 30.991.143,30 lei. Aceasta suma a fost inregistrata in contabilitatea SC Hydro Engeenering SA, la rubrica imobilizarii necorporale. Prejudiciul creat SC UCM Resita SA se compune din cele doua valori insumate, respectiv suma de 47.862.851,68 lei reprezentând partea de proiectare concepută anterior infiintarii SC Hydro Engeenering SA, vândută de acestă societate către SC UCMR SA în derularea mai multor contracte incheiate in intervalul 28.05.2007-28.11.2013 si suma de 29.824.419,03 lei reprezentind valoarea modelelor industriale concepute anterior infiintarii SC Hydro Engeenering SA, înregistrate în ilegal în contabilitatea acesteia, care se ridica la valoarea totala de 77.687.269,71 lei.”
Procurorii au luat, aşa cum se ştie, măsura preventivă a reţinerii pentru doi inculpaţi – Chebuţiu şi Preda (Lăcrimioara Ştefănică – Chebuţiu fiind doar audiată), urmând a fi solicitată instanţei arestarea preventivă. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii. DIICOT face precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.