Poliția Română și, inevitabil, cea din Caraș-Severin, se situează undeva, pe un plan emoțional care capătă când accente de afectivitate, când de dezaprobare și nemulțumire. Este firesc, până la urmă, ca o instituție publică așa cum e aceasta să fie supusă permanent tirului necruțător al opiniei publice, al societății. Așa cum cum medicii sunt evaluați din afară de subiectivitatea pacientului și împărțiți în ”buni” sau ”răi”, la fel se întâmplă și cu polițiștii. Poliția Română a fost zguduită, de-a lungul anilor, de tot felul de scandaluri, interne sau externe. A încercat să se reformeze din interior și, probabil că în bună parte, a reușit. Tranziția de la miliție la poliție s-a făcut destul de greu, cu suișuri și coborâșuri, deși există voci care susțin că metodele vechi, cel puțin în ce privește prinderea infractorilor, dădeau mai multe rezultate. Acum, pare că poliția, obligată fiind să respecte norme actuale și europene, se situează undeva între timorare și exces, dar poate cu accentul un pic spre timorare. Probatoriile au devenit mai complicate și în general toată munca specifică a îmbrăcat alte forme, mult mai complexe, pe măsură ce infracționalitatea a căpătat și ea fațete inedite și e în continuă evoluție. Există în continuare dosare cu autor necunoscut, există bunuri nerecuperate dar și succese. Instituția depinde însă în mare măsură, nu numai de factorul uman ci și de strategiile Ministerului de Interne și de dotările materiale.
Nu facem acum, însă, la ceas aniversar, o analiză a activității Poliției pentru că, în definitiv, nici nu ne pricepem. Aceste considerații sunt doar din perspectiva percepției publice, la care și această instituție lucrează de ani buni. Până una-alta, însă, Poliția rămâne o instituție extrem de populară, la care toată lumea apelează, chiar dacă de multe ori solicitările nu țin de resortul ei.
Așa că, La mulți ani, dragi polițiști!
