”Pe tânărul Ioan Lungu l-am cunoscut în anul 1960, eu proaspăt absolvent al Școlii Profesionale, el strungar cu trei ani vechime.
Ai noștri tați/oameni cuminți/Ce azi ne văd de printre sfinți/Triști, dar ei ne-au îndemnat /Să părăsim al nostru sat/La meserie mergeți voi/Fugiți de colectiv și de nevoi.
Au fost vremuri de restriște la sate cotele colectivizarea. Țăranii, părinți cu înțelepciune își trimiteau copii la oraș să învețe carte pentru brățara de aur – “meseria”. Faima Reșiței ajunsese în toate colțurile țării în anii 50 prin Combinatul Metalurgic care era emblema Banatului. La Sculăria Veche, sub scara dintre parter și etaj era mașina la care lucra un tânăr înalt și subțirel. Pe dulapul de scule avea un caiet deschis, era elev la Liceul Seral, gândul care i-a dominat din tinerețe existența. Combinatul l-a cuprins în grupul de absolvenți merituoși, trimițându-i cu burse la facultate. La absolvire, recunoscător, s-a intors ca inginer la fabrică, care i-a dat frâu liber să se producă cu tot ce a acumulat în materie de tehnică. Setea de cunoaștere nu l-a părăsit niciodată Această stare de spirit i-a dat puterea ca pe lângă activitatea la uzină să-și dea doctoratul cu succes la Timișoara . Uzina, văzându-i potențialul, l-a trimis la specializare în Germania, Japonia, întorcându-se, însă, ca un bun român, la țara mamă. Nu a avut astâmpăr niciodată, a făcut cercetare, a scris cărți, animat de dorința de a împărți din acumulările tehnice, a devenit dascăl asociat la Institutul de Subingineri . O prezență elegantă, pedant în tot ce făcea, preda cursul de Mașini Unelte, mâna stângă o fixa cu un deget în buzunarul hainei, iar cu dreapta scchița pe tablă, apoi ocolea sala privind făra să stânjenească cum schițau studenții, avea răbdare până terminau toți apoi mergea mai departe. Greu scotea un zâmbet, la prima vederere semăna cu domnul Vucea din povestea lui Sadoveanu dar în timp descopereai blândețea domnului Trandafir. A trăit cu soția ani fericiti, fiind colegi de liceu, ea l-a asteptat să își termine studiile, era foarte mândră de el și l-a sprijinit în tot ce a vrut să facă. Din păcate, soția a decedat cu patru ani în urmă, nepoții spre lauda lor, l-au îngrijit cu atenție. Cei ce l-am cunoscut, dascăl fiind, om de fabrică, coleg sau vecin, ne putem făli că am fost contemporani cu “UN BĂNĂȚAN DĂ FRUNCE” Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!” Livius Cocora
Cine a fost prof. univ. dr. Ioan Lungu?
Prof.univ.dr.ing IOAN LUNGU (1939-2021) s-a născut la 31 iulie 1939 în satul Chizătău, județul Timiș. Școala elementară a absolvit-o în comuna Belinț, jud. Timiș în anul 1953. A venit la Reșița în 1953 unde a urmat cursurile Școlii profesionale (1953-1956) și Școlii mixte (1957-1961). Este absolvent al Universităţii „Politehnica” din Timişoara, Facultatea de Mecanică, specializarea Tehnologia Construcţiei de Maşini, din anul 1966. A devenit doctor-inginer în specialitatea „Maşini-unelte” în anul 1977. Timp de aproape 30 de ani (1966-1995) a lucrat la U.C.M. Reşiţa ca inginer tehnolog și Șef de Secție de proiectare tehnologică pentru fabricațiile de motoare Diesel rapide și Diesel navale semirapide și lente, compresoare de aer și cuzineți. A urmat cursuri de perfecţionare la firme de specialitate din Germania, Japonia, Austria şi Danemarca. Din 1972 până în anul 2004 a avut o activitate didactică neîntreruptă în învăţământul tehnic superior reșițean, ca și cadru ddactic asociat la Institutul de Subingineri Reșița și din martie 1995, a devenit cadru didactic titular prin concurs obținând succesiv gradele didactice de conferențiar universitar și profesor universitar, ca titular al disciplinelor „Maşini-unelte”, „Bazele aşchierii şi generării suprafeţelor” şi „Sisteme de prelucrare flexibile”, la Facultatea de Inginerie a Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa. Este autor şi coautor la 12 manuale universitare şi cărţi tehnice de specialitate, a comunicat şi publicat un număr de 114 lucrări ştiinţifice, a coordonat 24 de contracte de cercetare și a obținut șase brevete de invenție.Domnul profesor univ.dr. Ioan Lungu va rămâne mereu în amintirea noastră ca Omul de un caracter deosebit, mereu aplicat spre cunoaștere și pentru a transmite cu multă pasiune tinerilor taina de a învăța și munci bine, corect și iscusit. Drum lin spre o lume mai bună, Domnule Profesor!
prof. univ. dr. Gheorghe Popovici
