Un zâmbet amar îmi animă chipul de fiecare dată când citesc despre Syriza în presa românească. Auzim la unison cum coaliția de stânga proaspăt câștigătoare din Grecia ar fi extermistă. Pe de o parte e vorba de forța acestui termen de a aduce accesări iar de cealaltă parte e vorba de cecitatea și mecanicitatea cu care operează presa noastră centrală.
Să vedem care ar fi măsurile “extreme” și “radicale” propuse de Syriza: creșterea salariului minim, crearea de locuri de muncă, o renegociere a măsurilor sălbatice de austeritate impuse de Troică (BCE, UE și FMI), micșorarea salariilor miniștrilor, ajutorarea a peste 300.000 de familii ce stau pe întuneric (la propriu) sau taxarea suplimentară a celor foarte bogați, cei care nu au făcut decât să se îmbogățească de pe urma crizei.
Poate mi-am pierdut eu busola, însă nu văd nimic extrem în aceste măsuri. Consider că acestea sunt răspunsuri firești la ani buni de tăieri bugetare, la scăderea drastică a nivelului de trai și la haosul general instaurat într-o țară membră a UE și parte a zonei Euro. Adevărații extremiști sunt tehnocrații FMI și toți cei care au băgat grecilor pe gât aceste măsuri sufocante. Ce poate fi mai extrem și mai irațional decît să lovești, pe timp de criză, în cele mai vulnerabile segmente ale societății, să tai pensii și salarii sau să reduci dramatic fondurile destinate educației sau sănătății. Năzbâtiile Guvernului Boc pălesc în comparație cu măsurile elucubrante implementate în Grecia. Rezultatele acestui experiment aiuritor sunt binecunoscute: datorie externă imensă, însemnând 175% din PIB, șomaj în masă și crearea unor rețele economice informale colosale. Merită notat faptul că în Grecia există și partidul stalinist-comunist (KKE). Dacă Syriza e extremistă, unde mai situăm acest partid pe eșichierul politic?
Nu, Syriza este un partid autentic de stânga (spre deosebire de clica mafiotă mustind de baroni ce se travestește pe la noi în straie pseudo-stângiste) ce a apărut ca o contragreutate firească la monopolul neoliberal ce domină politicile economice la nivel mondial de peste 30 de ani. Nu consider, deci, că votul din Grecia a fost unul de indignare ci unul perfect rațional și pragmatic. Sigur că Tsipras nu are o baghetă magică, sigur că promisiunile electorale se volatilizează rapid indiferent de coloratura politică. Cred, însă, că această coaliție merită o șansă. Nu vreau să cobesc, dar îmi vine greu să imi imaginez o situație mai dezastruoasă pentru Grecia.
Sursa foto: girabsas.com