Ne jucăm, oare, de-a Dumnezeu? Una dintre activităţile umane cu, probabil, cele mai profunde implicaţii ştiinţifice, morale, etice, religioase sau economice, este, fără îndoială, clonarea. Cercetările asupra clonării nu datează de ieri, de azi, ci de ani buni, şi se pare că se află în stadii mai avansate decât ne-am putea închipui. Pentru că e deja o axiomă, dacă doriţi s-o numiţi aşa, conform căreia studiile ştiinţifice sunt mult mai avansate decât se recunoaşte public. În special cele militare sau cele legate de un virtual potenţial economic. Dovadă stau, de pildă, internetul şi telefonia mobilă, ambele iniţial aplicaţii militare. Şi nu sunt singurele domenii unde există studii şi experimente secrete. Avionul „invizibil“ pentru radar, de pildă, a stat mulţi ani la cel mai mare secret.
Aşa se întâmplă şi cu clonarea. Dincolo de studiile publice legate de această uimitoare posibilitate de-a te juca „de-a Dumnezeu“, avem de-a face, cu siguranţă, cu o parte ocultă a cercetărilor, demnă probabil de „Dosarele X“. Adică ceea ce ne provoacă cele mai mari dileme şi spaime: clonarea umană. Până atunci, însă, ne pregătim să consumăm carne clonată! Autorităţile pentru siguranţa alimentelor susţin că a servi la masă carne provenind din clone de animale sau din progeniturile acestora nu reprezintă un pericol. Poziţia aceasta vine la destul de mult timp de la prima clonare a unui animal: oaia Dolly. Chiar dacă se ştie că vieţuitoarele clonate sunt mult mai debile şi susceptibile la a se îmbolnăvi, decât cele născute pe căi naturale, cei care se ocupă cu securitatea alimentară susţin că nu e nici un pericol şi carnea clonată ar putea ajunge într-un timp relativ scurt în galantare şi pe mesele noastre. Europa, Australia, Japonia, Canada, sunt entităţi de state sau state care au lansat deja spre dezbatere publică această temă, de a avea sau nu în farfurie carne provenită de la clone. E, să recunoaştem, destul de şocant, să fim confruntaţi cu aşa ceva, deşi, la prima vedere, un asemenea produs nu se deosebeşte de altul similar, natural. În timp ce disputa mondială pe tema plantelor modificate genetic se canalizează în general pe doi poli – Uniunea Europeanã şi Statele Unite (prima fiind împotrivă, iar cealaltă cultivând deja masiv astfel de plante modificate genetic) –, la orizont se prefigurează o altă provocare: carnea clonată, care va fi, cu siguranţă, mult mai ieftină. Dar implicaţiile?
Sursa foto:newschannel10.com